Infiintarea unei firme este, in cele mai multe din cazuri, asociata cu momentul acela de entuziasm al antreprenorului care spera ca business-ul lui va avea succes. La urma urmei nimeni nu si-ar deschide o companie daca ar pleca de la premiza ca afacerea lui nu va prospera la un moment dat.
Oricum ar fi, in timp entuziasmul acesta scade pentru ca are loc dusul rece la care sunt supusi toti antreprenorii din Romania, adica interactiunea cu autoritatile.
Se spune ca oricum ai proceda, tot iti vei lua niste amenzi in cazul unui control.
Totusi cred ca este destul de nemotivant sa-ti incepi lista de cheltuieli pe firma cu niste amenzi. Sunt si lucruri pe care le poti evita si acesta este scopul acestui articol.
https://www.youtube.com/watch?v=qSGyMQ4imPc
Imediat dupa infiintare un intreprinzator are niste obligatii. Hai sa vedem succint care ar fi acestea!
1. Deschiderea unui cont bancar
Teoretic se pot deschide si mai multe conturi bancare, dar trebuie sa te gandesti ca fiecare cont vine si cu cheltuieli anuale de administrare, asa ca limiteaza-te doar la ce ai nevoie la inceput. Poti oricand sa deschizi conturi noi la orice banca. A nu se confunda contul bancar in care ati depus capitalul social cu contul curent. Unele banci accepta sa converteasca contul de capital social in cont curent.
Daca doresti ulterior sa devii platitor de TVA este absolut necesar sa faci dovada existentei contului bancar.
2. Eterna stampila
OG nr. 17/2015 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare si modificarea si completarea unor acte normative spune ca
„Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum si entitatile fara personalitate juridica nu au obligatia de a aplica stampila pe declaratii, cereri sau orice alte documente depuse la institutiile sau autoritatile publice”
Si totusi sunt situatii in care e nevoie de asa ceva, plus ca sunt foarte multi care continua sa o solicite fie din necunoastere, fie pentru ca ofera un plus de veridicitate documentelor in cauza.
O stampila poate costa intre 30-100 lei/buc. Este bine chiar sa iti comanzi 2 stampile, din care una sa o dai contabilului sau firmei de contabilitate cu care vei lucra (vezi si punctul 4 din acest articol). Asigura-te ca fiecare stampila are un semn unic distinctiv astfel incat sa o diferentieze de cealalta. (de exemplu stampila 1 sau/si stampila 2)
3. Registru Unic de Control (RUC)
In termen de 30 de zile de la infiintarea firmei exista obligatia achizitionarii Registrului Unic de Control (RUC) de la ANAF-ul teritorial. Neindeplinirea acestei obligatii se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 1000 lei.
Cum pretul unui astfel de registru este doar 30 zile, cred ca nu merita amenda!
Din pacate se intampla sa nu aiba pe stoc!!!
Atunci insa nu e sanctionat nimeni! Sper!
4. Contabilul
Potrivit legislatiei in vigoare trebuie fie sa ai un contabil angajat sau sa inchei un contract de prestari servicii cu o persoana fizica sau juridica autorizata, membra CECCAR (Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania).
In plus este nevoie de o procura pentru a permite contabilului (sau firmei de contabilitate) sa-ti depuna declaratiile online, utilizand semnatura electronica.
5. Facturi, chitante etc si serii fiscale
Legea precizeaza ca toate persoanele juridice care obtin venituri au obligatia sa asigure un regim intern de numerotare a formularelor financiar-contabile utilizate. La inceputul fiecarui exercitiu financiar e obligatoriu sa definesti o serie pentru facturi, chitante si avize pe care le vei utiliza in anul respectiv.
Definirea aceasta se face cu ajutorul unei decizii interne pe care ar trebui sa o ai in cazul unui control. Daca alegi un soft de contabilitate acesta va gestiona singur in mod automat aceste serii.
Daca insa te-ai decis sa nu folosesti un program informatic va trebui sa achizitionezi carnete de facturi, chitante, avize etc de la librarie sau de la un magazin specializat.
6. POS pentru procesarea cardurilor
Daca obiectul de activitate include comert cu amanuntul, incepand cu 1 ian 2017 este obligatorie solicitarea catre banca a instalarii unui POS pentru procesarea platilor cu cardurile bancare.
Sa ai in vedere ca fiecare tranzactie presupune un anumit comision datorat bancii, iar simpla prezenta a acestui device la tine inseamna un taxa lunara sau anuala pe care o vei plati bancii.
7. Casa de marcat
Obligatorie d.p.d.v. legal potrivit OUG 28/1999 care precizeaza chiar la articolul 1 ca:
Operatorii economici care incaseaza, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amanuntul, precum si a prestarilor de servicii efectuate direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
Operatorii economici prevazuti la alin. (1), denumiti in continuare utilizatori, au obligatia sa emita bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si sa le inmaneze clientilor. La solicitarea clientilor, utilizatorii vor elibera acestora si factura.
8. Obligatii si pe website
Firmele au obligatia de a trece pe site-ul propriu adresa sediului social si CUI-ului pentru a nu fi amendate cu 5000 lei. Pentru SRL-uri este obligatoriu si capitalul social pe site. Reglementarile sunt stabilite in legea 441/2006 art 74.
Daca ai si tu idei despre ce ar trebui sa adaugam acestei liste astept comentariile tale mai jos!